Legende și Povești

Originile Țării Oașului

Țara Oașului aflată în extremitatea cea mai nordică a României și numită de către cercetărorul Ioan Mușlea, ca fiind ce mai mică „țară” dintre țări, a fost subiect de cercetare de către specialiștii în domeniu. Derutantă în special prin muzica propusă, zona etnografică a Oașului a fost obiect de studiu de la sfârșitul anilor 1900, începând cu cercetările etnomuzicologice a lui Bella Bartok, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Gusti, Speranța Rădulescu, Jaques Bouet, Bernard Lothar și mulți alții.

La originile întemeierii acestei regiuni există în mentalul oral colectiv, legenda unui voievod care a descălecat pe acest tărâm. Văzând frumusețea locurilor, acesta a hotărât să se stanilească în această zonă. Într-o zi, și-a luat câțiva soldați și au început să cercceteze orizonturile acestui loc, iar cum înainta rămânea uimit de frumusețile naturale propuse: văi, dealuri, munți, râuri, pârâuri, păduri de stejar și gorun. Văzând acestea, voievodul își aduse-se familia numeroasă și delimitând hotarele a început a dărui fiecărui copil câte un petec de pământ. Mai mult acesta a pus denumirea fiecărui loc după numele copiilor, Certeze, Boinești, Bixad, Trăsouț, Călinești, fetelor Cămărzana, Gherța Mică și Gherța Mare.

De acolo știu oșenii că provin ei, sau după cum exclamă „ noi sântem aici de când lume’, de când o lăsat Dumnezău pământu aiesta”.